marți, 9 februarie 2016

Pescuitul din Romania, o barca scufundata de braconieri

Suntem in anul de gratie 2016 si nu cred sa existe in tara asta apa care sa nu fie atinsa de flagelul braconajului. De la parauri de munte, rauri si pana la minunata Dunare, inclusiv balti, lacuri...practic nu cred sa fie loc cu pesti in tara asta care sa nu fie braconat.
Stim cu totii  acest lucru, il dezbatem pe site-uri, pe facebook, se fac reportaje, filme, si totusi la nivel decizional nu se face nimic pentru combaterea acestui cancer.
Cred ca suntem singura tara din Europa cu un numar foarte mare de pescari cotizanti care nu are capacitatea de a infiinta un for, o organizatie care sa controleze si sa combata braconajul. 

Celebra taxa de 30 de lei este impusa pentru a intra la buget...si atat! Practic suntem obligati sa platim acesti bani, iar cand mergem la pescuit sa ne uitam cum sunt bagate plase in fata noastra, si in momentul cand incercam sa facem ceva sa ni se spuna ca sunt pescari autorizati.
Sau cum s-a intamplat la Robesti, in judetul Valcea, pe Valea Oltului: dupa ce a fost chemata politia locala si s-au adunat plasele din apa, braconierii sa spuna ca au autorizatie de pescuit stiintific!!!
Cred ca nu exista pescar sa nu aiba cel putin cate-o poveste despre si cu braconaj. Ce fac autoritatile? Pai ce sa faca, fac bine! Sunt prea putini cei din randurile forurilor decizionale carora sa le pese de ce se intampla. Putem spune ca sunt cei care furnizeaza autorizatii de pescuit, pun intervale pe prohibitie a pescuitului in perioade care nu prea au legatura cu realitatea si nu in ultimul rand sunt complici cu cei care braconeaza.

Cunosc oameni care au incercat sa stranga fonduri pentru popularea lacului de la Snagov, care au organizat si executat actiuni de comabatere a braconajului. Din pacate, degeaba!!! Oficiali de prin actuale si foste guverne, institutii ale statului din zona, toti primesc peste braconat din acest lac. De foame? Nu! Va spun eu, intind mana la ,,sacosa’’ cu acea placere a omului care ia pentru ca i se cuvine! Oameni care prin prizma pozitiilor pe care le ocupa ar putea sa se implice, sa incerce, sa propuna sa se faca ceva, se manjesc pentru o sacosa de salau, stiuca sau o icra.
Datorita lor, noi ca pescari nu o sa beneficiem niciodata de legi clare contra braconajului. In Delta situatia este si mai neagra. Acolo implicarea autoritatilor in combaterea braconajului este si mai mica. Controalele la sange si amenzile sunt indreptate tot catre pescarii sportivi. Pe Dunare daca mergi la pescuit nu stii niciodata daca cel care-si intinde plasele ostentativ in fata ta are sau nu autorizatie de pescuit. Sau daca are, o are in zona care pescuieste. Ce se poate face contra acestui flagel? Cu siguranta, ca platitori de taxa, iubitori ai pescuitului, ai naturii, am fi indreptatiti sa luam masuri contra fenomenului. Chiar daca sunt de natura fizica, cum de multe ori suntem tentati sa o facem! Dar este legal? Te poti trezi ca esti chemat in instanta de catre cei carora le-ai scos si dat foc la setci. Suntem in Romania, este posibil!

La cati pescari sportivi sunt in tara, aplicand o taxa adecvata, infiintand o institutie cu drept de control care sa tina braconierii la distanta de apa, statul roman ar avea numai de castigat. In fond, pescuitul sportiv  genereaza o adevarata industrie de scule si echipamente de pescuit. In alte tari se poate!  S-ar putea si la noi. 
Din pacate, raportat la numarul de acte de braconaj, actiunile autoritatilor romane sunt sterile si foarte putine. Din pacate!


Voi v-ati confruntat vreodata cu acest fenomen? Ati vazut, ati raportat un act de braconaj la Politie? Stiti vreun caz in care autoritatile au luat masuri? Astept comentarii si povesti de la cei care s-au saturat de nepasarea autoritatilor. 
Trimiteți un comentariu

ProAngler

ProAngler
ProAngler

Convertor oz-grame

Convertor metric

Timpul probabil

Cele mai vizualizate

Persoane interesate