luni, 7 martie 2016

10 lucruri pe care nu trebuie sa le uiti acasa cand mergi la pescuit

De fiecare data cand plec la pescuit, sunt intrebat de catre vecini daca ma mut, sau daca m-a dat nevasta afara din casa. La arsenalul de bete cu care pescuiesc se adauga momeli, nade, haine si cand cred ca le-am pus pe toate, intodeauna ar mai fi ceva de adaugat. 
Sau, ca sa dau un citat dintr-o emisiune celebra: caravana pescar hoinar s-a pus in miscare. 
Cand mergem la pescuit putem spune ca, in afara de soacra si o fanfara, putem inghesui in bagaje 1001 de lucruri si tot n-ar fi suficiente. 
Ca sa nu ne confunde lumea cu un convoi umanitar, iata 10 lucruri pe care nu ar trebui sa le lasam acasa cand mergem la o partida de pescuit.

1. Mancare, fructe, ceai, cafea, in functie de cate zile dureaza partida de pescuit.

2. Apa, bere, sucuri

3. Momeli, nade

4. Haine de schimb. Niciodata nu trebuie sa plecati la pescuit fara haine de schimb. 
Nu ca la nunta! Dar avand in vedere ca timpul probabil este probabil... atata timp cat stam acasa, este bine sa avem intotdeauna la noi haine de schimb daca ne prinde ploaia si merge bine pestele. 
Primavara si toamna nu trebuie sa uitam acasa
pelerina si umbrela de ploaie. 

5. Lada frigorifica este foarte importanta in partidele de pescuit din timpul verii. Seara dupa servirea cinei si admirarea cerului instelat, setea ne poarta spre lada frigorifica unde...desigur, in cadru organizat, in afara paharului de onoare mai avem dreptul la 50 ml vodca. Este binecunoscut faptul ca alcoolul diminueaza reflexele pescarului.

6. Cort, saci de dormit, saltea gonflabila, scaune pliante, masuta...gratar ( pe asta daca-l uitati, sa va intoarceti din drum, ca sigur va merge rau!)

7.Umbrela de soare, utila mai ales vara  daca pescuim din barca si nu avem biminitop.

8. Cort umbrar, bun cand sunt afara 35 de grade si nu mai trage nici pestele. Scoatem salteaua gonflabila din cort si putem sa tragem un pui de somn linistiti.

9. Lanterna, lampa iluminat, utile in pescuitul nocturn. Atentie, atrage toti tantarii de pe o raza de 100 km patrati!

10. Ochelarii de soare, eu folosesc polarizanti pentru protectia sporita impotriva  UV.

Oricat de mare ar fi bagajul, cand plecam ni se pare mereu ca am lasat ceva acasa. Daca am uitat ceva, va rog sa ma intoarceti din drum si sa-mi lasati sugestiile voastre la commenturi.


Trimiteți un comentariu

ProAngler

ProAngler
ProAngler

Convertor oz-grame

Convertor metric

Timpul probabil

Cele mai vizualizate

Persoane interesate