joi, 16 iunie 2016

Atacul dințoaselor din plauri

Unul dintre cele mai spectaculoase stiluri de pescuit pentru mine ramâne   spinningul la știucă. Nimic nu se compară cu atacul furibund al știucii, urmat de un drill spectaculos. Dar crema pescuitului la știucă este pescuitul în plauri. 


Cum apa s-a încălzit de o bună bucată de vreme, cumătra preferă să se retragă la adapostul plaurului, bagată sub brădiș, pândind de acolo orice mișcare. S-o faci să atace de acolo este adevarata provocare! Cu momelile folosire în timpul anului este foarte greu, chiar imposibil din pricina brădișului. 

Pentru mine, momelile câștigătoare au fost spinnerbaiturile de la BERTI, o broscuță de la Jaxon și o oscilantă anti bradiș Firetiger. Văzând încă de la primele ore ale dimineții că mai toate atacurile veneau din zona cu brădiș, am făcut câteva încercări cu broscuța de Jaxon, rezultatul fiind câteva știuci nervoase care urmăreau până în mal momeala, dar fără s-o atace. 

Am schimbat repede pe un spinner Berti de 11 grame, galben cu alb, colorado-colorado, și la a doua lansare aveam deja o victimă. Atacurile veneau instant, furibunde, cu salturi din apă, ca la bass, în golurile din brădiș. 

Partea care mă dezavantaja era că după câteva lansări spinnerul se agăța în brădiș speriind cumetrele ascunse. Următoarele ore am pescuit alternând între spinnerbait și oscilanta antibrădiș. Scorul fiind egal, am ajuns în prelungiri, în amurg, unde după câteva lovituri date de spinnerbait, partida s-a încheiat cu o victorie clară în favoarea sa.








Trimiteți un comentariu

ProAngler

ProAngler
ProAngler

Convertor oz-grame

Convertor metric

Timpul probabil

Cele mai vizualizate

Persoane interesate